Mărturiile se dăruiesc de secole

Mărturiile se dăruiesc de secole, în multe state europene, cu prilejul nunților și al botezurilor. Ele sunt de forma unor cutiuțe sau săculeți, conținând dulciuri. Dacă ați participat la o nuntă sau o petrecere prilejuită de botezarea unui copil, ați plecat acasă cu aceste mărturii. De la săculeți de voal cu bomboane, având atașat un cartonaș imprimat cu numele bebelușului, până la borcanele cu miere, iconițe sau rame foto, părinții copilașului botezat oferă o amintire fiecărui participant la acest eveniment.

Mărturiile de botez sunt mici cadouri oferite invitaților ca gest de apreciere și mulțumire, din partea părinților, în timpul petrecerii sau la finalul acesteia. Tradiția de a oferi mărturii de botez este foarte veche.

Cu secole în urmă, aristocrații europeni, cu precădere cei din Franța și Italia, ofereau invitaților “bonbonniere” sau, în italiană, “bomboniere”. Acestea erau oferite și la botezuri, și la nunți, petreceri aniversare și cu alte ocazii. O bombonieră era o cutie din porțelan, cristal, sau metal uneori ornate cu pietre prețioase, în care se puneau delicatese dulci, care aveau semnificația de bogăție și regalitate.

Pe atunci, zahărul era scump, fiind apanajul celor cu dare de mână. În afară de asta, i se atribuia proprietăți curative. Când prețul zahărului a scăzut, traditia de a oferi cadouri invitaților a ajuns accesibilă și pentru vulg, fiind preluată și de cuplurile modeste. Atunci bomboanele au fost înlocuite cu marțipan. Din aceste delicatese frumos ambalate au derivat mărturiile de botez de astăzi.

Mărturiile de botez conțineau un număr fix de migdale sau bomboane. Pe vremuri, ele erau prezente în număr de 5, acestea reprezentând: fertilitate, sănătate, fericire, bunăstare și longevitate. Actualmente, oferta de marturii botez e extrem de diversă, cuprinzând:
– mărturii botez clasice, săculeți cu bombonele;
– mărturii botez borcănele umplute cu miere, dulceață sau bombonele;
– mărturii botez scorțișoară decorata cu fundițe, panglici și figurine;
– mărturii botez rame foto, în care se poate introduce poza copilului;
– mărturii botez figurine etc.

Având la dispoziție această mare divesitate de produse, părinții oferă mărturii la prima petrecere din viața copilului, cea de botez. Indiferent de preț, rolul lor este acela de a-i reprezenta pe părinți, dar și evenimentul în sine.

La botezuri, invitaţii primesc mici cruciuliţe prinse cu fundiţe colorate, simbol al creştinării care tocmai se înfăptuieşte. De asemenea, în multe zone se fac cadouri naşilor şi rudelor foarte apropiate ştergare ţesute de mână, sticle de vin şi colaci dulci împletiţi sau chiar obiecte de îmbrăcăminte şi de uz casnic.

Personal prefer acele mărturii de botez de forma unei cutiuțe dreptunghiulare, realizată dintr-un carton albastru. Cutiuța se închide cu ajutorul unei fundițe duble, albastru și crem. Pe fața cutiuței se fixează un decupaj sub formă de bebeluș. Prenumele copilului e scris într-un spațiu oval crem. Dimensiuni: 90 x 80 mm.

Există fel și fel de mărturii din ceramică, sticlă și alte materiale în formă de înger, de bebeluș în căruț sau în ghetuțe, bebe pe trotinetă, hologramă în cutie bleu, crem sau roz, suzete, icoane cu cutii bleu și roz, ursuleț cu cutie și fundă roz și bleu etc.

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *