Dezvoltarea personală, o chichiță inutilă?

Multă vreme după ce-am văzut c-a apărut acest concept de “dezvoltare personală” am crezut că e o tâmpenie, scornită să ia banii fraierilor creduli în fel de fel de minuni oratorice.
Cu timpul însă mi-am dat seama că eu am fost tâmpitul.
Asta după ce-am văzut fel de fel de indivizi, inferiori mie din toate punctele de vedere, cum după un asemenea curs au reușit să-și facă un rost în viață mult mai bun ca al meu.
Și-am rămas exact ca proverbialul român cu ideaa:
– Uite mă ai dracului, ce au ăia și eu nu? Au furat înseamnă!

Și m-am pus pe căutat. Să văd și eu dacă acele cursuri de dezvoltare personală sunt chiar niște tâmpenii sau nu. Așa că am ajuns la un training dezvoltare personala să văd care e treaba. Și nu mică mi-a fost mirarea cum în două ore am învățat mai mult decât au fost în stare să mă învețe diverși, de-a lungul vieții.

Și cu ocazia asta am aflat și unde greșeam frecvent în comportament, atât on-line cât și off-line. Am câteva sfaturi pe care am să le urmez de acum înainte, să scap de probleme.
Consider că un curs de dezvoltare personală nu este bun doar pentru un blogger sau un onliner în general, ci pentru toată lumea. chit că se joacă în Unix, php, html5 sau n-are idee să pornească un laptop. Acest curs este pentru toată lumea, indiferent de venituri, de sex, de orientare sexuală sau politică. Un punct comul îl au toți participanții la curs. Acela de-a deveni mai bun. Aia e toată chichița. Vrei să fii un om mai bun din toate punctele de vedere? Dacă da, urmezi acest curs și vei deveni. Mai bun, mai deștept, mai bogat (da, vei ști cum săă faci banii fără să-i furi!), mai frumos etc.
personal-development-plan-template

Evident, pe tema asta cu “Fii tu însuți și vei reuși“, pot bate toba o droaie de oameni. Însă va trebui singurel (sau cu puțin ajutor) să vezi care-s ăia care-ți vorbesc ore-n șir despre nimic, ca apoi să-ți ia o căruță de bani pentru așa zisele sfaturi, alta e să-ți vorbească un profesionist despre asta timp de o oră sau două, fără să-ți trebuiască să-ți vinzi apartamentul ca să-l plătești.

Drept dovadă, iată câteva sfaturi pe care le poți primi:
– Imbunatatirea cooperarii in echipa. Adică vei putea lucra bine-merci în echipă cu Gigel, pe care nu-l suportai până mai deunăzi.
– Dezvoltarea leadership-ului. Îi vei putea fi chiar șef acelui gigel.
– Cresterea vanzarilor. Bani mai mulți, muncă mai puțină.
– Imbunatatirea experientei cu clientii. O vânzare nu trebuie făcută doar pentru bani, ci trebuie să-ți păstrezi relația cu acel client, poate mai vrea ceva afaceri cu tine.

2 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *