Dansul, un mister personal!

mic2Eu habar n-am să dansez. Nu știu de ce, însă de fiecare dată când mă apucă datul din mine, nu știu cum să mă opresc mai repede și să fug undeva, să nu mă mai vadă nimeni. De rușine, evident.
S-au chinuit vreo 5 femei să mă învețe să dansez. Nu am vrut și nu s-a lipit de mine absolut nimic.
Imaginați-vă chinul la care am fost supus la nuntă. De mă învârteam cu nevasta încet acolo. Asta în timp ce-o mulțime de oameni erau cu ochii pe noi. Ca o paranteză, îmi aduc aminte c-a costat un balon Jumbo 150 lei. Un balon mare care s-a spart, lăsând să cadă confetti și baloane mai mici. 150 lei chestia aia…

Apoi, când am văzut că lumea dansa acolo și nu fugeau speriați când mă vedeau, am făcut o tâmpenie. L-am rugat pe DJ să pună Black Eyed Peas – Pump it.
Mare greșeală fraților. Căci, după ceva pălincă la bord, am început să mă dau în spectacol. De rămăsesem pe ringul de dans doar eu, dând din cap mai abitir ca headbangingurile de la Kataklysm, și nevastă-mea care nu știa cum să mă oprească, fâstâcită toată. Cumnată-mea a fugit repede de pe ring, strâmbându-se toată, iar eu am rămas cu imaginea aia în cap.
După ce că-mi era destul de greu să dansez, apăi nici la mine la nuntă să nu mă pot bucura cum vreau?
Și-așa mi-am mai făcut și-un car de draci. Deci, am zis că dansul nu e de mine. Și-n afară de headbangingurile de la concertele rock (alea două în 5 ani), dansul nu va exista pentru mine.
Și dacă am greșit și m-am oprit prea repede?
Niciodată nu m-am întrebat dacă mi-ar plăcea să fiu mare dansator. Să le placă femeilor. nu că-s însurat. Deci?
În cluburi nu mai ies și chiar de-ași ieși, nu m-aș da în spectacol. A, după ceva la bord? Păi nu mai pot eu. să râdă toți de mine. Copii de 17 ani. Le-aș putea fi tată, ce naiba. Așadar, să-mi pară rău că nu știu să dansez sau nu?
Pentru mine personal nu prea are de ce. Că nu-mi pot dansa nevasta? E și ăsta un punct de vedere, ce-i drept… Rămâne însă de văzut ce și cum.
Și dacă mă apucă pe la bătrânețe dragul de dans, știu ce să fac. Anume cursuri de dans sportiv și gata. Însă, până atunci, va trebui lucrat la partea cu încrederea în sine.
Nu știu care zicea despre automotivare. cum sunt crescuți americanii cu “tu ști cel mai bun, nu există altul ca tine” etc.
Mie mi se par niște idioțenii fără marrgine. Da, e bine să gândești pozitiv, însă asta nu înseamnă că toți care gândesc pozitiv o duc al naibii de bine, roiesc femeile în jurul lor mai ceva ca muștele la borcanul cu miere.
Dar parcă și femeile astea sunt ciudate. Dacă dansezi, ești sensibil și nașpa. Dacă ești mai dur așa, mai macho, ești nesimțit care nu vrei decât sex brutal.
Deci, cum să împaci femeile cu brutaliatea, cu dansul?

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *