Cum alegem un premergător?

Soția mea m-a rugat să-i cumpăr premergător băiețelului nostru, care abia a împlinit 6 luni. Trebuia să poată fi folosit de copil și atunci când va crește până pe la 2 ani. Am intrat într-un magazin mare destinat mamei și copilului. Am văzut o mulțime de premergătoare, cu diverse culori, jucării și luminițe. Când mă hotăram asupra unui model, pentru o dotare anume, îmi atrăgea atenția altul. După o vreme, m-am întors acasă cu mâna goală. Trebuia să mă documentez temeinic, pentru a afla cum alegem un premergător.

Îndârjit, am intrat pe internet. Nu mă așteptam ca achiziținarea unui premergător să se dovedească a fi o sarcină atât de dificilă. Ce mare inginerie e să-i cumperi piciului tău un lucru pe care îl va folosi mai bine de un an? Nu-i foarte greu, dacă știi ce să urmărești. Am găsit pe internet câteva sfaturi referitoare la cumpărarea unui premergător. Asta mi-a adus aminte că un inginer nu trebuie să țină minte o droaie de formule, ci să știe unde să le caute, atunci când are nevoie de ele. Oricum, m-am uitat și după preturi premergatoare pentru copii.

Din ceea ce am citit, am aflat cu surprindere că n-ar trebui ca băiețelul meu să folosească tot timpul premergătorul. Pediatrii spun că, pentru o dezvoltare corectă a trupului copilului, e nevoie de alternarea folosirii premergătorului cu etape de mișcare și mers de voie. Sunt unele dezavantaje ale utilizării excesive a premergătorului.
premergator
Poziția corpului copilului, atunci când acesta merge în premergător, e diferită de poziția corpului său în timp ce se deplasează liber. Centrul de greutate al copilului e deplasat spre spate, iar copilul pășește de multe ori pe vârfuri, neavând nevoie de folosirea întregii tălpi. Astfel, copilul va învăța să pășească incorect, ceea ce poate duce ulterior la dezechilibrări, atunci când va începe să meargă nesusținut.

Mai mult, folosirea excesivă a premergătorului lenevește copilul, deplasarea în acest dispozitiv micșorând interesul lui pentru deprinderea și exersarea mersului liber. De aceea, specialiștii recomandă ca utilizarea premergătorului să fie limitată, alternându-se cu momente de mișcare libera și mai apoi cu exerciții de mers, copilul fiind susținut de mâini, pentru a favoriza o dezvoltare fizică bună a acestuia și deprinderea mersului corect în două picioare.

Am mai citit că trebuie să verific serios sistemul de siguranță și modul de închidere a centurilor. Trebuie să încerc să răstorn premergătorul pe o parte, pentru a-i verifica stabilitatea la balans. Modelul ales e bine să ofere posibilitatea reglării scaunului pe verticală, în funcție de înălțimea copilului.

Husa trebuie să fie confecționată dintr-un material care să nu permită pielii să transpire, cum sunt bumbacul și poliesterul. Aceasta trebuie să fie detaşabilă şi lavabilă la temperaturi de maxim 40 grade Celsius.

Dacă premergătorul va fi folosit în spații cu diferențe de nivel, trebuie aled un model cu dispozitiv de blocare automată a roților în dreptul treptelor.

Desigur, greutatea maximă suportată de premergător trebuie să nu fie mai mică sau apropiată de greutatea copilului. Trebuie alese modele dotate cu un sistem special de reducere a vitezei, montat pe roţi. Mai trebuie ca premergătorul să aibă marginea inferioară din cauciuc, pentru ca şocurile să fie atenuate. Sunt preferabile modelele multifuncţionale, care pot fi folosite nu numai ca premergător.

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *