Movies Archive
Movies
Când românul pierde vremea, își face de lucru. Orice, numai să se distreze, că doar n-ar pune mâna să zugrăvească sau să renoveze în casă. Așa și eu,
Read More
Movies
Covorul roşu de la Grand Cinema&More din Băneasa Shopping City a fost străbătut vineri seara de o serie impresionantă de celebrităţi, care şi-au dat întâlnire la premiera de gală a
Read More
Movies
Expert în bune maniere şi mare consumator de marmeladă, prietenosul urs Paddington își continuă aventura din 1 decembrie, la cinema, cu o cuceritoare expediție de familie prin cele
Read More
Movies
“Magda este o metaforă, este însăşi Spania”, dezvăluia regizorul Julio Medem într-o postare pe pagina sa de Facebook. “Prin intermediul ei, întreaga lume poate trage cu ochiul, ca
Read More
Movies
Ecranizarea uneia dintre cele mai mari catastrofe din istoria omenirii, “Deepwater Horizon: Eroi în largul mării” aduce în rolurile principale o distribuţie de excepţie în frunte cu Mark
Read More
Movies
Scenariştii filmului “Marea Mahmureală” aduc pe marile ecrane, din 29 iulie, comedia nonconformistă „Mame bune şi nebune”, în care actriţele Mila Kunis, Kristen Bell şi Annie Mumolo sunt
Read More
Movies
Warner Bros. Pictures şi Village Roadshow prezintă filmul de aventură „Legenda lui Tarzan”, cu Alexander Skarsgard („Jurnalul unei adolescente” şi serialul HBO „True Blood”) în rolul legendarului personaj
Read More
Movies
În 2013, „Now You See Me – Jaful perfect” a fascinat lumea întreagă cu escapadele uimitoare ale celor patru călăreţi, un grup extrem de talentat de iluzionişti profesionişti.
Read More
Movies
Sinopsis. Pe malurile lacului Geneva există un mic oraş elveţian, Vevey. Este finele anilor ‘70. La ieşirea din închisoare, Eddy – un belgian în vârstă de 40 de
Read More
Movies
După cum ziceam nu demult, Luc Besson căuta designeri pentru costumele din “Valerian“, fapt uimitor în lumea cinematografică, deoarece majoritatea costumelor erau create de mari case de modă,
Read More