Bilgewater – Act 1 – partea 4

Partea a treia

ACTUL I – PARTEA A IV-A
Sculptură în os, O lecție despre putere, Mesajul

Ștrengarul privea speriat în jur în timp ce era condus către cabina căpitanului.

Începuse să aibă dubii încă de când auzise primele urlete de agonie din spatele ușii de la capătul culoarului. Țipetele răsunau pe punțile înghesuite ale navei negre de război și nu era marinar la bordul Vârtejului morților care să nu le audă. Asta era și intenția.

Secundul, care avea fața brăzdată toată de cicatrici, puse o mână încurajatoare pe umărul băiatului. Se opriră în fața ușii. Copilul se cutremură tot când dinăuntru se auzi alt strigăt de agonie.
– Capul sus, zise secundul. Căpitanul o să vrea să audă ce ai de zis.

Bătu puternic la ușă. După o clipă, le deschise o brută enormă cu fața tatuată și cu o sabie lată și curbată prinsă de spate. Băiatul n-auzi ce vorbeau cei doi; privirea îi era pironită asupra individului robust care stătea așezat cu spatele la ei.

Căpitanul era un om masiv între două vârste. Avea gâtul și umerii groși și rezistenți ca ai unui taur. Mânecile îi erau suflecate, iar antebrațele îi erau pline de sânge. De un cui aflat în apropiere stăteau agățate un palton roșu și o pălărie neagră în trei colțuri.
– Gangplank, șopti ștrengarul cu o voce terifiată și plină de venerație.
– Căpitane, cred că vrei să auzi ce are puștiul de zis, spuse secundul.

Gangplank nu răspunse, nici nu se întoarse către ei, ci rămase concentrat pe munca lui. Marinarul plin de cicatrici îl împinse pe băiat înainte. Puștiul se împiedică, dar reuși să-și recapete echilibrul și să meargă încet mai departe. Se apropie de căpitanul Vârtejului morților ca de marginea unei prăpăstii. Respirația i se înteți de spaimă în clipa în care văzu cu ce se ocupa piratul. Pe biroul lui Gangplank se aflau câteva vase pline de apă sângerie și un șir lung de cuțite, cârlige și instrumente strălucitoare care păreau furate de la un chirurg.

Pe masa de lucru a căpitanului era întins un bărbat, legat strâns cu curele de piele. Doar capul și-l putea mișca în voie. Se uita în jur cu o disperare sălbatică, cu gâtul întins și fața plină de transpirație. Privirea băiatului era atrasă fără scăpare de piciorul jupuit al bărbatului. Ștrengarul își dădu brusc seama că nu mai știa de ce venise acolo. Gangplank se întoarse de la munca lui și se uită fix la băiat. Avea o privire la fel de rece și de moartă ca a unui rechin. Într-o mână avea o sabie subțire, ținută delicat între degete, de parcă ar fi fost o pensulă valoroasă.
– Sculptura în os e o artă din ce în ce mai rară, zise Gangplank și se întoarse din nou către obiectul muncii. Nu prea mai sunt artiști care au răbdarea să se ocupe cu așa ceva. Durează mult. Vezi? Fiecare tăietură își are rolul ei.

Cumva, bărbatul era încă în viață, în ciuda faptului că pielea și carnea îi fuseseră trase nemilos deoparte ca să i se vadă osul coapsei. Oripilat, tânărul văzu modelul complicat cu tentacule și valuri răsucite pe care căpitanul îl cioplise în os. Era minuțios făcut, chiar frumos. Și tocmai asta îl înspăimânta cel mai tare. Materia primă a lui Gangplank sughiță de plâns.
– Vă rog… gemu.

Gangplank ignoră rugămintea plină de suferință și puse jos cuțitul. Aruncă o cană de whiskey ieftin pe sculptură, ca să spele sângele. Urletul aproape că-l asurzi pe băiat, iar prizonierul căzu într-o blândă inconștiență, cu ochii dați peste cap. Gangplank mârâi, dezgustat.
– Nu uita, băiete, zise Gangplank. Până și unui om loial poate să i se urce la cap. Atunci e momentul să-i reamintești unde-i e locul. Puterea adevărată ține de felul în care te privesc ceilalți. Dacă pari slab chiar și preț de o clipă, s-a zis cu tine.

Copilul aprobă repede, palid ca un mort.
– Trezește-l, zise Gangplank, gesticulând către marinarul inconștient. Trebuie să încântăm echipajul cu cântecele lui.

Medicul corăbiei păși mai aproape și Gangplank se întoarse din nou spre copil.
– Acuma, zise el. Ce voiai să-mi spui?
– Un… un tip, răspunse băiatul, de-abia capabil să se adune. Un tip pe docuri, în Mahalaua Șobolanilor.
– Așa…
– Se-ascundea de Cârlige. Da’ l-am văzut eu.
– Aha, mârâi Gangplank, dar se vedea că începea să-și piardă interesul. Se întoarse înapoi la cuțitele lui.
– Continuă, băiete, îl îndemnă secundul.
– Avea niște cărți de joc ciudate și se juca cu ele. Au început să lumineze.

Gangplank se ridică de pe scaun ca un colos din adâncuri.
– Unde? întrebă căpitanul.

Cureaua de piele de la tocul pistolului scârțâi în strânsoarea lui.
– Lângă depozit, ăla mare de lângă abatoare.

Fața lui Gangplank se înroși de furie și căpitanul aproape că-și smulse paltonul și pălăria din cuier. Până și ochii păreau să-i sclipească roșii în lumina lămpii. Nu doar copilul făcu un pas în spate de teamă.
– Dă-i băiatului un șarpe de argint și o cină caldă, îi porunci căpitanul secundului și apoi se îndreptă hotărât spre ușa cabinei. Și trimite-i pe toți la docuri. Avem o treabă de rezolvat.

Va urma…
gpâ

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *