Bicicleta pliabilă, un nou mod de a face naveta

De câțiva ani deja, tot faci naveta către muncă pe o cursieră. La vremea când te-ai hotărât să faci pasul spre un stil de viață mai sănătos, te-ai axat pe varianta de bicicletă de șosea pentru că este mai ușoară și rapidă, ideală pentru a te strecura prin traficul din București și pentru a scuti câteva zeci de minute pe care altfel le-ai pierde blocat, la semafor.

Din păcate, însă, ai observat că aceasta are câteva neajunsuri, cum ar fi faptul că este greu de transportat, de depozitat, plus că de fiecare dată când o lași parcată în fața biroului stai cu grijă să nu cumva să te trezești fără ea, la finalul programului de muncă (lucru care ți s-a și întâmplat o dată, acum un an).

În ultima vreme tot cochetezi cu ideea de a cumpăra o bicicletă pliabilă sportist, care să îți folosească drept mijloc de transport, însă nu ești încă sută-la-sută convins că ar fi un pas bun.

Iată doar câteva dintre motivele pentru care bicicletele pliabile sunt, cu adevărat, cea mai bună variantă pentru cei care fac naveta către birou pedalând:bicicleta pliabila sportist

1. Sunt foarte ușor de transportat. Gata cu căratul lor în spinare cele trei etaje până la tine în apartament. Pur si simplu le bagi în lift și urci liniștit;

2. Scapi de grija parcării lor la muncă. La fel ca și acasă, le strângi și urci cu ele în birou, putându-le depozita oriunde consideri că nu vor încurca: sub masă, pe balconul unde se iese la fumat etc;

3. Dacă se întâmplă să te prindă ploaia pe drum, pur și simplu ai strâns bicicleta pliabilă și urci în primul mijloc de transport în comun, care merge în direcția ta. Nu va mai trebui să ajungi ud la muncă;

4. Cântăresc la fel sau poate chiar mai puțin decât o cursieră standard, așa că nu se pune problema transportării unei greutăți mai mari;

5. La capitolul WOW-effect, fii convins că vei puncta mult mai bine atunci când te va vedea lumea în costumul tău tailor fit, pe o bicicletă pliabilă și cu ochelarii de soare pe ochi. În mod cert vei atrage mai multe priviri decât se întâmplă când te duci spre birou pe o cursieră.

Dacă motivele de sus nu te-au convins, află că și prețul de achiziție al unui model decent de bicicletă pliabilă este mult mai mic față de cel necesar pentru o bicicletă de șosea. Așadar, de ce mai stai pe gânduri?

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *